Caractere part 2

Gâştele şi răţoiul

Undeva pe linia autobuzului 17 între Sheppard şi Ellsmere un cârd de ţaţe de origine chineză se urcă în autobuz. Şi că orice cârd de ţaţe din România, Canada, China sau orice altă ţară se pun pe vorbă. Problema e că toate se aşează pe unde apucă dar tot vor să cotcodăcească aşa că una tipă din spatele autobuzului către alta din faţă şi invers. Dacă luaţi în calcul că sunt vreo şase ţaţe puteţi realiza nivelul de poluare fonică la care călătorii sunt supuşi. Pe mine personal nu mă deranjează prea tare. Îmi amintesc când eram mic şi ieşeam Duminica din Biserică pe lângă toate babele discutând aprins bârfa din sat. Dar aparent eu sunt un caz fericit, odată în timp ce mă îndreptam spre casă în faţa mea se aşează un tip la vreo 50 de ani ras în cap scund dar robust şi cu o faţă dură. Când doamnele au urcat şi poluarea fonică a început să se ridice la cote alarmante tipul din faţa mea a început şi el să fie un pic mai agitat. La început erau semne minore, mâini transpirate frecând chelia constant după care un tremur nervos al buzelor escaladând din ce în ce mai mult până când puteam să aud injurii şoptite încet. “Shut the fuck up!” şi pentru că era totuşi canadian “Please just shut the fuck up!”. Culminând cu tipul uitându-se dur la toată lumea din jurul lui. Poate poate o intra careva în discuţie cu el şi astfel dându-i prilejul să se plângă de zgomotul infernal. Eu când i-am văzut faţa contorsionată de furie întorcându-se spre mine m-am prefăcut absorbit de priveliştea de afară. "See no evil, hear no evil" Ultimul lucru pe care îl doream era să îi dau tipului un prilej să izbucnească. Într-un final, fericit, am ajuns la Flora Drive fără nici un eveniment neplăcut şi am coborât uşurat din autobuz. Uşurat nu pentru că mi-ar fi fost frică de răbufnirile tipului dar când lucrurile merg prost în autobuz ai tendinţa să pierzi foarte mult timp ca să se rezolve după cum o să vedeţi în cazul următor.

Şamanul

Cu o altă zi normală de muncă deja încheiată mă aflam din nou în autobuz în drum spre casă. Mintea deja îmi fugea la cina ce mă aştepta când autobuzul opreşte în staţie să primească câţiva călători noi. Ultimul dintre ei un bătrânel ciocolatiu cu o mustaţă neagră şi cu un zâmbet larg care imediat ce să găsit în autobuz a început să ţipe din toţi plămâni: “Haleeilaaah! Haleeilaaah! Eh Eh Eh Eh!” părând foarte fericit. Eu considerând faptul că trăiesc într-un oraş plin de diversitate culturală am încercat să nu mă strâmb la un om ce aparent era fericit că a prins autobuzul în ciuda faptului că a ţipat practic această fericire. Şi eu aş fi fost fericit în locul lui mai ales cu această iarnă grea care aparent nu mai ne scapă din gheara i îngheţată. Până la urmă omul poate a tras un “Aleluia! Am prins autobuzul.” În cultura lui. Toată lumea a zâmbit amuzată la manifestarea atât de sinceră a acestei bucurii atât de simple, de a prinde un autobuz într-o zi geroasă. Aşa că omul nostru se întoarce către şofer şi într-o engleză deformată de un accent puternic îl întreabă dacă merge către Eglington la care şoferul amabil îi răspunde cu un “Yes sir!”. Se aşează omul pe scaun şi autobuzul se urneşte încetişor spre casă. După o staţie eu mă uitam pierdut în gânduri pe geam ceilalţi călători pierduţi şi ei prin telefoane sau cărţi când deodată: “Haleeilaaah! Haleeilaaah! Eh Eh Eh Eh!” şi linişte. Toate capete se întorc către omul ciocolatiu cu mustaţă ce zâmbea fericit. Şoferul zice un “Ok buddy!” înţelegător şi autobuzul îşi reia cursul. Eu personal am tratat cu indiferenţă evenimentul am văzut şi lucruri mai stranii în Toronto aşa că mi am reluat activitatea de privitor pe geam. După încă o staţie: “Haleeilaaah! Haleeilaaah! Eh Eh Eh Eh!”, acelaşi zâmbet larg brăzda faţa bătrânelului. Din nou am încercat să nu judec omul, mă gândeam că poate celebra în felul lui trecerea unei noi staţii şi că e mai aproape de destinaţia lui. Şoferul însă nu părea genul prea tolerant aşa că opreşte autobuzul se duce la bătrânel şi cu asprime în voce îi zice: “Sir if you don’t stop that I will have to tell you to get off!”. Bătrânelul zâmbind încă îi răspunde “Eglington yes? Eh Eh Eh!”. Şoferul se întoarce supărat la postul lui şi porneşte din nou autobuzul. Bătrânelul ciocolatiu dădea impresia că a înţeles aluzia şi stătea la locul lui tăcut ca un miel. După două minute lumea era din nou pierdută în monotonia unei curse cu autobuzul când deodată: “Haleeilaaah! Haleeilaaah! Eh Eh Eh Eh!”. De data asta şoferul opreşte abrupt autobuzul dezechilibrând câţiva pasageri vine furios la moşulică şi îi zice: “Get off the bus now!”. Moşulică încă zâmbind în ciuda ostilităţi şoferului zice “Eglington Yes?”. Şoferul: “Sir if you don’t get off I am going to call the police!”. Moşulică: “Eh Eh Eh Eh!” şoferul se întoarce la cabina lui scoate un telefon şi sună poliţia după care se întoarce către tip şi îl informează că a sunat poliţia. Între timp unii dintre pasageri, frustraţi că autobuzul numai pleacă pentru că şoferul aştepta echipajul de poliţie, se dau de partea moşului cerând mai multă toleranţă până la urmă mai erau câteva staţii până la Eglington. Şoferul însă era de neînduplecat. După 5 minute intense în care toată lumea aştepta cu sufletul la gură venirea poliţiei şi sfârşitul acestei întâmplări extraordinare eu personal eram deja cu gândul la o arestare spectaculoasă ca în filmele americane unde poliţistul trânteşte suspectul de un zid îi îndepărtează picioarele şi îi citeşte drepturile. Bătrânelul în schimb se ridică încetişor şi tipă “No Eglington? I get off!” şi coboară din autobuz. Şoferul îşi reia rolul şi ne conduce pe toţi spre casă după o aşteptare de vreo 10 minute.

Profanatorul

Tot în autobuzul numărul 17 întorcându-mă într-o sâmbătă de la Wallmart am fost martorul unui eveniment ciudat. Un tip tuciuriu, scund şi îndesat cu un aer ciudat tot şoptea ceva cu pasiune. În dreapta lui aşezaţi cu faţa spre el stătea o familie asiatică alcătuită din soţ, soţie şi o fată de vreo 10 ani pierduţi în gândurile lor. La un moment dat, tipul tuciuriu începe să arunce câte o înjurătură uitându-se către soţ, scurt, după care întorcând capul. Pentru cei din spate omul părea că înjură în telefon, capul lui tuciuriu fiind mereu îndreptat în faţă şi cablurile căştilor iesiându-i de sub fes. Dar pentru mine care eram poziţionat pe aceeaşi bancă cu familia asiatică puteam observa cum ochii tipului se îndreptau mereu către soţ când înjura. Înjură şi râdea aruncând mereu privi piezişe. Soţul se prinde imediat şi începe să îl urmărească. Când vede că e un trend începe să-l confrunte. “Buddy you got a problem?”. Tipul tuciuriu râde, înjură şi se uită la chinez pieziş. Omul acum fierbând dea binelea se apleacă către tip şi cu o voce tremurândă de furie începe şi el să trântească înjurături. După vreun minut în care cei doi tot schimbau insulte şi asiaticul era pe cale să şi piardă calmul în ciuda familiei prezente şi probabil gata să încerce altă modalitate mai agresivă de al face pe tuciuriu să tacă şoferul se autosesizează şi din câteva cuvinte îi calmează pe cei doi. Până la urmă o amendă de 2000 dolari şi vreo trei luni în închisoare dacă te pui cu şoferul contează aparent mai mult decât câteva cuvinte. Dacă au păstrat pacea sau nu habar nu am, mie mi-a venit staţia aşa că am coborât din autobuz sperând totuşi în sufleţelul meu că asiaticul i-a tras până la urmă vreo 2 palme glumeţului tuciuriu ca să se înveţe minte.

Când mă uit acum la această listă de “caractere” pe care le-am întâlnit în numai 7 luni de când sunt aicea sunt surprins. Nu că aş fi crezut cumva că în Canada nu sunt şi oameni cu probleme dar nici chiar aşa. Mai ales că la lista asta aş putea să adaug şi o tanti albă tremurând într-un McDonalds şi când zic tremurând nu mă refer la vreo problemă medicală ci la tremuratul ăla din lipsă de câteva chimicale. Un afro-american cu ochelari de soare care lua toţi pasageri în vizorul mâini îndoite în forma unui pistol şi aşa mai departe. Concluziile le las la latitudinea voastră.