Atenţie: dacă aveţi orice altceva util de făcut cu timpul dvs ca de exemplu să vă uitaţi la iarbă cum creşte sau cum se plimbă un melc atunci opriţi-vă din citit chiar acum şi apucaţi-vă de activitatea respectivă. Dar dacă nu există nimic interesant în viaţa dumneavoastră şi sunteţi dispuşi să investiţi 5 minute din timpul dumneavoastră, 5 minute pe care nu le veţi mai primi înapoi apropo, atunci aveţi binecuvântarea mea să citiţi în continuare.
În nesfârşita mea cruciadă de a învăţa să scriu şi când zic asta nu mă refer la a scrie corect gramatical, nu am să reuşesc niciodată să fiu fără greşeală de ortografie, am dat peste un autor care dă nişte sfaturi pe ici pe colo despre cum să scrii cărţi. Unul dintre sfaturi este: “Scrie tot ce ţi trece prin cap”. Indiferent de nivelul prostiei doar ca să antrenezi creieraşul. Şi pentru că este încă frig, muncesc în acelaşi loc, stau în acelaşi apartament şi DA viaţa mea e plictisitoare m-am decis să scriu despre un vis pe care l-am avut acum două seri. Şi pentru că nu doresc să vă irosiţi timpul degeaba citind despre visul meu kung fu care e de fapt un exerciţiu pentru creieraşul meu în speranţa că poate cândva voi scrie un ceva care să dea sens eforturilor mele de până acuma, v-am dat atenţionarea de mai sus. Dacă aţi citit până acuma deja aţi pierdut vreo 10 secunde pe care nu le veţi căpăta înapoi.
În visul meu de duminică seară se făcea că eram un fel de maestru kung fui. De ce un maestru kung fu? Habar nu am, e primul vis de acest gen de până acuma. Şi culmea nu am vizionat nici un film cu arte marţiale în ultima vreme care să mi bulverseze subconştientul în asemenea măsură încât să am un vis kung fu. Totuşi pentru câteva minute creierul meu a transformat fabrica universului şi a schimbat realitatea în asemenea hal încât eu m-am crezut un veritabil maestru kung fu. Detaliile visului erau impresionante, de la un corp sculptat de o viaţă practicând arte marţiale până la un fel de port tradiţional chinezesc frecvent în filmele timpurii ale lui Jackie Chan. Totul fiind uimitor mai ales că în realitate eu, deşi sunt un bărbat extrem de atrăgător, nu am un corp tocmai bine definit, asta ca să nu zic mai pe şleau că sunt gras. Dar în vis eram că tipii din 300 şi incredibil această transformare radicală mi se părea perfect normală, nimic nu mi se părea ieşit din comun. Întrebări existenţiale ca de ce mă aflam într-un depozit luptând cot la cot cu un alt maestru kung fu încercând să eliminăm un chinez îmbrăcat în negru, nu şi aveau loc în acest vis. Era doar acel sentiment de corectitudine de parcă acea luptă trebuia să se întâmple, visele aparent neavând nevoie de motive raţionale că să se manifeste.
Aşa că m-am luptat cu tipul în negru şi pot să vă zic că a fost o luptă pe cinste. Tipul îşi ştia kung fu-ul, probabil de aia aveam un partener în vis şi nu eram de unul singur. Loviturile mele de picior întotdeauna găseau mâinile adversarului, pumnii mei mereu blocaţi fără efort de către inamic. Nimic din cea ce făceam nu dădea rezultate. Eram trei tipi sărind din raft în raft, mereu alergând după tipul în negru, mereu atacând, mereu în ofensivă. O lovitură de picior ţintită spre capul inamicului dă din nou greş, chinezul în negru lăsându-se în jos după care sărind pe alt raft exact când încercam o lovitură de cot. Partenerul meu nu avea mai mult noroc în a marca vreo lovitură. Frustrarea mea atingea culmi extreme şi deşi îl uram pe tipul în negru eram în acelaşi timp impresionat de nivelul kung fu-ul ui demonstrat. Mi-am întins mâna cu palma îndreptată spre pieptul adversarului într-o mişcare ce în filme ar fi aruncat inamicul vreo 3 metri în aer dar în visul meu, tipul de o graţie lichidă îmi deviază atacul folosind cotul mâini stângi ca un scut în timp ce palmă mâini drepte se înfige adânc în pieptul meu trimiţându-mă în aer, o mişcare denumită în câteva filme ca şi Palma lui Budha. În timp ce eu pluteam neajutorat în aer partenerul meu îmbrăcat în roşu începe un schimb de lovituri rapide cu tipul în negru. Duşmanul câştigă şi aliatul meu se trezeşte şi el aruncat în aer. În acest moment un nou sentiment a început să se strecoare printre duşmănia şi respectul ce îi purtam chinezului în negru. Frica! Dacă tovarăşul meu ar fi înfrânt atunci eu aş fi singur împotriva unui maestru kung fu ce momentan părea de nebătut.
Cum această realizare, prezenţa unui sentiment primordial, îmi zguduia subconştientul mi-am dat seama că trebuie să schimb tactica, că trebuie să încerc ceva diferit. Aşa că în loc să-l atac ca şi până acum am încercat în schimb să-mi folosesc expertiza kung fu ca să-l imobilizez pe adversar dându-i astfel o şansă aliatului meu în roşu de a lovi inamicul. Mi am adaptat stilul pentru ce mi am propus fără nici un efort, astfel de lucruri fiind posibile în lumea viselor. În loc de a trimite lovituri devastatoare către cap şi corp încercam în schimb să prind mâinile şi picioarele inamicului. În loc de palmă şi pumn mâinile mele erau acum gheare ca în stilul tigrului. M-am lansat cu forţa înspre inamic, braţele mişcându-se într-un vârtej menit să surprindă inamicul şi să îi atragă atenţia către un atac al mâinilor în timp ce genuchiul meu caută să se sprijine pe genuchiul lui ţintuind în loc piciorul. Cumva ne prăbuşim pe un raft din depozit plin cu scule. O mână de a mea prinde o mână de a lui ca într-o menghină, piciorul meu încolăcindu-se de piciorul lui. Văd cum aliatul meu se repede spre inamic să lovească cu toată forţa. Ca prin vis, deşi doborât la pământ cu o mână şi un picior imobilizate adversarul meu reuşeşte să respingă atacul partenerului. Caut din ochi ceva greu să arunc spre inamic într-o încercare disperată de ai reţine atenţia înspre mine astfel încât aliatul meu să reuşească de data asta să treacă prin garda duşmanului şi în sfârşit să îl înfrângă. Degetele de la mâna mea liberă găsesc ceva ce seamănă vag cu un pistol de cuie vândut de Roofmart. Ridic maşinăria să o arunc în capul inamicului şi când colo acesta numai e. Numai e nici aliatul, numai e nici depozitul, totul a dispărut, totul e alb şi eu stau din nou în picioare cu pistolul de cuie în mână căutând din ochi cea ce numai era. Uimit de cea ce se întâmplă m-am trezit din somn transpirat. Ciudat nu-i aşa?
Partea bună a lucrurilor e că deşi în ciuda estimărilor mele anterioare a citi această postare nu ar trebui să vă ia mai mult de un minut deci mă simt mai uşurat că nu am irosit decât un minuţel din viaţa celor care fideli în extremă au reuşit să citească până la capăt. Deşi sunt sigur că mai toţi aţi fi aşteptat un altfel de final pentru visul meu kung fu. Ei bine, aparent visele nu au nevoie de un punch line.
În nesfârşita mea cruciadă de a învăţa să scriu şi când zic asta nu mă refer la a scrie corect gramatical, nu am să reuşesc niciodată să fiu fără greşeală de ortografie, am dat peste un autor care dă nişte sfaturi pe ici pe colo despre cum să scrii cărţi. Unul dintre sfaturi este: “Scrie tot ce ţi trece prin cap”. Indiferent de nivelul prostiei doar ca să antrenezi creieraşul. Şi pentru că este încă frig, muncesc în acelaşi loc, stau în acelaşi apartament şi DA viaţa mea e plictisitoare m-am decis să scriu despre un vis pe care l-am avut acum două seri. Şi pentru că nu doresc să vă irosiţi timpul degeaba citind despre visul meu kung fu care e de fapt un exerciţiu pentru creieraşul meu în speranţa că poate cândva voi scrie un ceva care să dea sens eforturilor mele de până acuma, v-am dat atenţionarea de mai sus. Dacă aţi citit până acuma deja aţi pierdut vreo 10 secunde pe care nu le veţi căpăta înapoi.
În visul meu de duminică seară se făcea că eram un fel de maestru kung fui. De ce un maestru kung fu? Habar nu am, e primul vis de acest gen de până acuma. Şi culmea nu am vizionat nici un film cu arte marţiale în ultima vreme care să mi bulverseze subconştientul în asemenea măsură încât să am un vis kung fu. Totuşi pentru câteva minute creierul meu a transformat fabrica universului şi a schimbat realitatea în asemenea hal încât eu m-am crezut un veritabil maestru kung fu. Detaliile visului erau impresionante, de la un corp sculptat de o viaţă practicând arte marţiale până la un fel de port tradiţional chinezesc frecvent în filmele timpurii ale lui Jackie Chan. Totul fiind uimitor mai ales că în realitate eu, deşi sunt un bărbat extrem de atrăgător, nu am un corp tocmai bine definit, asta ca să nu zic mai pe şleau că sunt gras. Dar în vis eram că tipii din 300 şi incredibil această transformare radicală mi se părea perfect normală, nimic nu mi se părea ieşit din comun. Întrebări existenţiale ca de ce mă aflam într-un depozit luptând cot la cot cu un alt maestru kung fu încercând să eliminăm un chinez îmbrăcat în negru, nu şi aveau loc în acest vis. Era doar acel sentiment de corectitudine de parcă acea luptă trebuia să se întâmple, visele aparent neavând nevoie de motive raţionale că să se manifeste.
Aşa că m-am luptat cu tipul în negru şi pot să vă zic că a fost o luptă pe cinste. Tipul îşi ştia kung fu-ul, probabil de aia aveam un partener în vis şi nu eram de unul singur. Loviturile mele de picior întotdeauna găseau mâinile adversarului, pumnii mei mereu blocaţi fără efort de către inamic. Nimic din cea ce făceam nu dădea rezultate. Eram trei tipi sărind din raft în raft, mereu alergând după tipul în negru, mereu atacând, mereu în ofensivă. O lovitură de picior ţintită spre capul inamicului dă din nou greş, chinezul în negru lăsându-se în jos după care sărind pe alt raft exact când încercam o lovitură de cot. Partenerul meu nu avea mai mult noroc în a marca vreo lovitură. Frustrarea mea atingea culmi extreme şi deşi îl uram pe tipul în negru eram în acelaşi timp impresionat de nivelul kung fu-ul ui demonstrat. Mi-am întins mâna cu palma îndreptată spre pieptul adversarului într-o mişcare ce în filme ar fi aruncat inamicul vreo 3 metri în aer dar în visul meu, tipul de o graţie lichidă îmi deviază atacul folosind cotul mâini stângi ca un scut în timp ce palmă mâini drepte se înfige adânc în pieptul meu trimiţându-mă în aer, o mişcare denumită în câteva filme ca şi Palma lui Budha. În timp ce eu pluteam neajutorat în aer partenerul meu îmbrăcat în roşu începe un schimb de lovituri rapide cu tipul în negru. Duşmanul câştigă şi aliatul meu se trezeşte şi el aruncat în aer. În acest moment un nou sentiment a început să se strecoare printre duşmănia şi respectul ce îi purtam chinezului în negru. Frica! Dacă tovarăşul meu ar fi înfrânt atunci eu aş fi singur împotriva unui maestru kung fu ce momentan părea de nebătut.
Cum această realizare, prezenţa unui sentiment primordial, îmi zguduia subconştientul mi-am dat seama că trebuie să schimb tactica, că trebuie să încerc ceva diferit. Aşa că în loc să-l atac ca şi până acum am încercat în schimb să-mi folosesc expertiza kung fu ca să-l imobilizez pe adversar dându-i astfel o şansă aliatului meu în roşu de a lovi inamicul. Mi am adaptat stilul pentru ce mi am propus fără nici un efort, astfel de lucruri fiind posibile în lumea viselor. În loc de a trimite lovituri devastatoare către cap şi corp încercam în schimb să prind mâinile şi picioarele inamicului. În loc de palmă şi pumn mâinile mele erau acum gheare ca în stilul tigrului. M-am lansat cu forţa înspre inamic, braţele mişcându-se într-un vârtej menit să surprindă inamicul şi să îi atragă atenţia către un atac al mâinilor în timp ce genuchiul meu caută să se sprijine pe genuchiul lui ţintuind în loc piciorul. Cumva ne prăbuşim pe un raft din depozit plin cu scule. O mână de a mea prinde o mână de a lui ca într-o menghină, piciorul meu încolăcindu-se de piciorul lui. Văd cum aliatul meu se repede spre inamic să lovească cu toată forţa. Ca prin vis, deşi doborât la pământ cu o mână şi un picior imobilizate adversarul meu reuşeşte să respingă atacul partenerului. Caut din ochi ceva greu să arunc spre inamic într-o încercare disperată de ai reţine atenţia înspre mine astfel încât aliatul meu să reuşească de data asta să treacă prin garda duşmanului şi în sfârşit să îl înfrângă. Degetele de la mâna mea liberă găsesc ceva ce seamănă vag cu un pistol de cuie vândut de Roofmart. Ridic maşinăria să o arunc în capul inamicului şi când colo acesta numai e. Numai e nici aliatul, numai e nici depozitul, totul a dispărut, totul e alb şi eu stau din nou în picioare cu pistolul de cuie în mână căutând din ochi cea ce numai era. Uimit de cea ce se întâmplă m-am trezit din somn transpirat. Ciudat nu-i aşa?
Partea bună a lucrurilor e că deşi în ciuda estimărilor mele anterioare a citi această postare nu ar trebui să vă ia mai mult de un minut deci mă simt mai uşurat că nu am irosit decât un minuţel din viaţa celor care fideli în extremă au reuşit să citească până la capăt. Deşi sunt sigur că mai toţi aţi fi aşteptat un altfel de final pentru visul meu kung fu. Ei bine, aparent visele nu au nevoie de un punch line.
2 comments:
well...daca ar fi sa interpretez (nu-s specialist) as spune ca e ceva in fata careia te simti neajutorat ( situatie, persoana, etc).
Si eu am avut vise cu lupte care s-au tot repetat ( de fiecare data cu altcineva/animale/etc) si un 'profesionist' mi-a spus cele de mai sus. Am stiut exact la ce se putea referi ( o problema in viata mea atunci) si apoi visele nu s-au mai repetat.
Am avut de infruntat probleme mai grave decat problemele mele de acum care sunt mai mult logistice decat orice altceva. Si in ultima vreme chiar am fost extrem de relaxat, nici un nor pe cerul meu. In afara de iarna asta cumplita ce nu ne mai lasa. Poate chinezul era chiar iarna, Dumnezeu stie ca as tinti ceva greu spre capul ei.
Post a Comment