De ziua mea!

     Am îmbătrânit! Încă un an din viaţa mea a dispărut în negura timpului ca să nu se mai întoarcă decât prin amintiri. 29 de ani împliniţi ieri şi încă nu am atins faima şi bogăţia cu care mă imaginam când eram mic. Dar în ciuda viselor mele de grandoare neîmplinite, eu, mă simt foarte împlinit. Unul din motivele ce alimentează această mulţumire de sine, sunt oamenii minunaţi din jurul meu care mi-au făcut ziua de naştere şi mai specială cu mesajele lor. E calitatea oamenilor ce te înconjoară ce determină calitatea vieţii şi la acest capitol am fost cu adevărat binecuvântat. Profit deci de ocazie să mulţumesc persoanelor ce îmi îmbogăţesc viaţa prin prezenţa lor. Şi acum că am terminat în sfârşit cu speech-ul pentru Oscaruri putem să trecem la topicul cu adevărat important: Cadoul! Căci ce este o aniversare fără cadouri? Probabil doar o zi obişnuită! Dar din fericire pentru mine mândra nu a lăsat ziua mea să se piardă în şirul zilelor monotone ce ne guvernează viaţa tuturor ci mi-a pregătit o mică surpriză. Sâmbătă am fost "răpit" fără drept de apel din faţa calculatorului, aruncat într-un metrou fără nici o informaţie asupra destinaţiei şi după o călătorie îngrozitoare (metroul nu a circulat câteva staţii şi a trebuit să luăm un autobuz în care am fost înghesuiţi ca nişte sardine) am ajuns la destinaţie. Un motel mic şi cochet cu propriul pub. Cadoul: o noapte de libertate, o noapte departe de cutii şi ziare, departe de sacoşi din plastic pline cu haine împachetate, departe de războiul numit "mutarea". Mândra a închiriat o cameră la un B&B (Bed & Breakfeast) pentru o mică evadare din apartamentul nostru şi al problemelor cauzate de planurile noastre de a trăi la "suprafaţă". Cadou foarte apreciat mai ales datorită faptului că eu şi mândra nu am mai avut vreun weekend relaxant de foarte mult timp. Ba ne-am căutat apartament, ba am fugit de colo colo după acte ca să ne mutăm, ba am luat la picior toate magazinele pentru mobilă, după care dă-i cu curăţenie, vopsit, mutat mobila etc. Noroc că suntem tineri şi voinici şi putem să le ducem pe toate. B&B-ul se numeşte Madison Manor şi e practic o vilă imensă frumos amenajată deşi şi aici se văd covoarele urâte ale canadienilor. Care au obiceiul prost să ţintuiască nişte covoare urâte de podele, covoare ce se distrug odată cu trecerea timpului şi care nu pot fi scoase şi spălate cum trebuie, emanând un miros ciudat şi stricând ambianţa de altfel frumoasă a hotelului. Camera noastră era foarte frumoasă, cu un pat gigantic tronând în mijloc, accentuat de o mobilă clasică de bun gust.

     Am demarat seara cu o plimbare prin centrul oraşului, ne-am luat o cafea şi o prăjitură (muffin) de la Tim Hortons şi ne-am îndreptat spre un părculeţ din zonă. Desigur toate băncile erau ocupate aşa că împovăraţi cu paharele de hârtie în mână, rătăceam prin oraş în căutarea unei băncuţe în care să ne bucurăm de seară frumoasă ce se anunţă. Într-un final am găsit o bancă amărâtă la scara unui bloc, aşezată strategic lângă un tomberon de gunoi pe care nu am refuzat-o. Căci în ciuda ambianţei "urbane" ne-am devorat prăjiturile şi băuturile voioşi după care am pornit din nou să explorăm. Următoarea ţintă a fost o universitate, mergeam pur şi simplu pe lângă ea când deodată câţiva studenţi au ieşit voioşi, că doar era sâmbătă seara. Laurie mă trage de mână şi intrăm în Universitate. Câteva hărţi cu imperiul roman, o triemă, nişte dulapuri verzi şi o vitrină plină cu trofee sunt imaginile care au rămas cu mine. Nu am ratat ocazia să mi etalez cunoştinţele ample de istorie şi i-am dat mândrei, pe un ton pompos, o lecţie de istorie. Arătându-i pe hartă exact pe unde au năvălit popoarele barbare împinse de către huni în imperiul Roman de apus. Mândra, răbdătoare, m-a ascultat cu zâmbetul pe buze şi cu un interes bine prefăcut, care mai că m-a convins dacă nu m-aş şti atât de plictisitor. După am cinat la un pub, am avut o conversaţie uşoară, ne-am sorbit din priviri şi am pornit spre camera noastră unde am vizionat un film cu Clint Eastwood. Nu suntem neapărat fani Clint Eastwood dar alte opţiuni nu aveam pentru că nu prindeam decât vreo 20 de canale.

     Dis de dimineaţă am mâncat un mic dejun simplu şi am plecat spre casă. A urmat o sesiune de cumpărături la Food Basic şi am plecat la părinţii lui Laurie. Aici doi copii adorabili împreună cu familia lui Laurie mi-au cântat primul "Happy Birthday" din Canada iar eu am suflat din toate puterile să sting lumânările. Am fost foarte impresionat de toate eforturile pe care această familie minunată le-a depus ca să mă sărbătorească. De la un "Happy Birthday!" lipit pe perete, la baloane colorate şi mai ales la plăcinta cu mere. Căci nimic nu tipă a "petrecere" ca o plăcintă aburindă de mere.